Nu m-a intrebat nimeni daca vreau blog!

E adevarat. Nu m-a intrebat nimeni nici daca vreau sa ma nasc, nici daca vreau sa mi se schimbe scutecele, nici daca vreau sa mananc odata la 4 ore, nici daca vreau sa stau in patut sau in brate, nici daca vreau caciulita de culoare albastra. Adevarul e ca numai un om dus cu pluta ar putea sa-i puna astfel de intrebari unui bebelus. šŸ™‚

Asta e, asa stau lucrurile. Pana la o anumita varsta parintii iau decizii pentru copii, fara sa-i intrebe. De obicei parintii incearca sa ia deciziile cele mai bune, facand ceea ce considera ca este inspre binele copilului sau, in orice caz, nu ii dauneaza. E spre binele meu sa am un blog? E spre raul meu?

Parintii mei spun ca atunci cand mi-au facut acest “jurnal online” s-au gandit ca poate mai tarziu, cand o sa ma fac mai mare, o sa ma amuze sa citesc insemnarile astea.

In plus, au ales ca acest jurnal sa fie public. Exista o justificare si pentru alegerea asta, zic ei. Cica e mai bine sa te obisnuiesti sa nu ai secrete fata de alti oameni, chiar daca uneori asta iti poate face rau.

Pe langa toate astea, ei spera ca blogul asta o sa imi placa si ca o sa il continui la un moment dat eu insumi si ca in felul asta o sa ma obisnuiesc din timp sa lucrez pe calculator, sa scriu posturi pe net, sa interactionez “virtual” cu alti oameni s.a. – chestii care, zic ei, ar putea sa-mi prinda bine mai tarziu.

Voi ce parere aveti?