Conversatia cu doamna pisica

Lamurire preliminara: Stiu ca Gramo zice ca eu si doamna pisica suntem ca niste frati, dar eu nu sunt de aceeasi parere. Atata timp cat Gramo-cat are gheare si eu n-am, pentru mine ea e “doamna pisica”.

Ieri, care va sa zica, mi-am luat inima in dinti si am abordat-o pe doamna pisica. Rezultatul a fost urmatoarea conversatie:

Gramo-kid: Doamna pisica!
Gramo-cat: Da.

kid: As vrea sa te intreb ceva.
cat: Te ascult!

kid: Nu e greu pentru tine sa nu stii sa vorbesti?
cat: Pai nici tu nu stii sa vorbesti, nu?

kid: Da, dar eu pot sa invat. Dumneata, in schimb, nu vei invata niciodata sa vorbesti.
cat: Hmmmm,… inca nu vad la ce mi-ar putea folosi.

kid: Pai ai putea sa le spui celor doi gramo ca iti e foame sau somn sau alte lucruri de felul asta, de pilda.
cat: Aaaa, dar pentru asta nu e nevoie sa vorbesc. Cand imi e foame, e suficient sa miaun si sa le atrag atentia. Ei se prind ca vreau ceva, eu merg si le arat ca e castronul gol si gata. Iar cand imi e somn, ma culc, pur si simplu, si dorm.

kid: Bine, dar poate vrei sa le pui intrebari. Dupa ce au fost plecati undeva poate ai vrea sa iti povesteasca unde au fost si ce au facut.
cat: Nope, nu mai intereseaza. Daca n-am fost si eu de fata, la ce bun sa-mi povesteasca?

kid: Atunci poate ai vrea sa le explici ceva atunci cand te cearta. Poate ai vrea sa le spui, de pilda, ca nisipul era umed si de aia ai facut rahatelul ala in mijlocul camerei, ca nu e vina ta si asa mai departe.
cat: Daca nu se prind singuri, degeaba le-as explica. Ei ar ramane tot la parerea lor.

kid: Poate vrei sa le arati ce simti pentru ei.
cat: Pentru asta n-am nevoie de cuvinte. Torsul, privirea, o labuta pusa pe mana sunt suficiente.

kid: Si daca ai vrea sa vorbesti despre o chestie care nu e prezenta, pe care ti-o amintesti sau care se va intampla in viitor, de pilda?
cat: Ce vrei sa spui?

kid: Daca ai vrea sa le povestesti o amintire, de pilda, ai avea nevoie de cuvinte.
cat: Da, dar pe mine nu prea ma intereseaza sa stau si sa impartasesc amintiri.

kid: Si daca ai vrea sa le spui, bunaoara, “maine as vrea sa ies la o plimbare”?
cat: Ce folos sa le-o spun azi? Ce rost are sa-mi doresc azi un lucru care nu se va intampla decat maine? O sa vad maine daca vreau sau nu sa ies la plimbare, iar daca o sa vreau o sa merg si o sa zgarii cu laba la usa si gata.

kid: Deci nu te deranjeaza ca nu poti sa vorbesti?
cat: Nu, deloc. Ceea ce nu inteleg este de ce au oamenii nevoie de cuvinte. Tu de ce vrei sa inveti sa vorbesti?

Aici trebuie sa recunosc ca am cazut pe ganduri. Am rugat-o pe doamna pisica sa ma lase sa ma gandesc inainte sa ii raspund. Iar acum as vrea sa va cer ajutorul si voua. Sunt o multime de lucruri pe care le putem face fara cuvinte. Poate chiar nu avem nevoie de cuvinte. De ce ar trebui sa invat sa vorbesc?

4 thoughts on “Conversatia cu doamna pisica”

  1. Asta chiar ca ne pune pe ganduri… Totusi poate e si o parte din raspuns, nu? Daca nu am sti sa vorbim nu am putea sa raspundem la astfel de intrebari. Ce ne facem atunci? Vedem noi cum facem, dar macar ca sa se bucure ai nostri ar trebui sa zicem si noi cate ceva. Pe curand!

  2. doamna pisica pare tare inteleapta :-). cuvintele nu inseamna totul atunci cind vrem sa vorbim cu cei din jur, uneori putem spune mai mult printr-un zimbet, sau o atingere sau un gind … si totusi cuvintele ne ajuta sa ne jucam frumos cu cei din jurul nostru aici, in lumea asta 🙂

  3. noi oamenii, nu mieunam atunci cand ne este foame, si nici nu ne punem pe tors atunci cand vrem sa ne exprimam sentimentele, pentru noi exista cuvinte, pe care tu le vei invata treptat, mai intai ganguresti, vorbesti o limba a bebelusilor :D, pe care noi adultii am uitat-o desi la randul nostru am vorbit-o candva…
    Craciun fericit, kid!

Comments are closed.